Fereastra

Erau odata doi barbati, amandoi grav bolnavi, care se aflau in aceeasi incapere a unui spital. Desi era o camera mica, avea o fereastra care dadea afara, spre lume. Unuia dintre barbati i s-a permis, ca parte a tratamentului, sa se ridice din pat cate o ora in fiecare amiaza; patul sau era in apropierea ferestrei. Dar celalalt trebuia sa-si petreaca tot timpul intins. In fiecare dupa-amiaza cand omul de langa fereastra era ridicat isi petrecea timpul descriindu-i celuilalt ce vedea afara. Fereastra dadea spre un parc unde se afla un lac. Pe lac se vedeau rate si lebede, iar copiii veneau sa se joace cu navomodele. Tineri indragostiti mergeau mana in mana pe sub copaci. Erau flori si pajisti iar in spate, dupa liziera copacilor, era o vedere minunata a conturului orasului. Omul care zacea lungit il asculta pe celalalt descriindu-i toate acestea si se bucura de fiecare minut. El auzi cum un copil aproape cazuse in lac si cat de frumoase erau fetele in rochiile lor de vara. Descrierile prietenului sau l-au facut sa simta, in final, ca aproape vedea ce se intampla afara. Apoi l-a lovit gandul: de ce omul de langa fereastra sa se bucure de toata placerea de a vedea ce este afara? De ce n-ar avea si el sansa asta? Se simti rusinat. Dar cu cat se straduia mai mult sa nu gandeasca asa, cu atat dorea schimbarea. Ar face orice pentru asta! Intr-o noapte celalalt om s-a trezit brusc tusind si sufocandu-se. Bajbaia cu mainile dupa butonul de urgenta si nu-l gasea. Colegul sau a privit fara sa se miste macar pana cand nu i-a mai auzit sunetul respiratiei. Dimineata sora il gasi mort si indeparta in liniste trupul din incapere.Imediat ce gasi momentul potrivit cel ramas ceru sa fie mutat in patul de langa fereastra. Il mutara acolo, il asezara si il ajutara sa se simta confortabil. In minutul in care infirmierii parasira camera, se ridica pe un umar cu mare greutate si durere si se uita pe fereastra: dadea spre un perete alb…